| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
    htd.ro librariaeminescu.ro icr.ro cofee-break.ro Scoala de soferi Baterie auto Spiridus presaonline.com |
Invataturile catre Maritul Teodosie, principele mostenitor Acum citiva ani, in Romania literara, la finalul cronicii sale despre volumul doi din Orbitor, C. Rogozanu isi intreba retoric cititorii cam de cind n-au mai citit un roman romanesc atit de bun. Raspunsul sau era evident: "de prin 1996", anul aparitiei primului volum din trilogie. Cind Mircea Cartarescu va publica si volumul trei din Orbitor, raspunsul la o astfel de intrebare nu mai are cum sa apara spontan: 2002. Fara indoiala, de atunci s-au publicat carti de fictiune reusite, dar anul care s-ar putea sa ne vina in minte ca raspuns e 2006. "Atunci" a aparut, dupa citeva aventuri nefaste cu editurile, Teodosie cel Mic, romanul-cartoon al lui Razvan Radulescu. Cu o reputatie de scenarist inovator (Marfa si banii, Niki Ardelean, colonel in rezerva, Moartea domnului Lazarescu, Hirtia va fi albastra - primele trei scrise in colaborare cu Cristi Puiu, ultimul - cu Alexandru Baciu si Radu Muntean), Razvan Radulescu era cunoscut, de asemenea, si pentru Tablou de familie (volum colectiv) sau Viata si faptele lui Ilie Cazane, carte premiata de Uniunea Sciitorilor pentru debut. Cu Teodosie cel Mic, cei doi versanti ai carierei sale au ajuns la aceeasi inaltime. Romanul are in centru istoria lui Teodosie cel Mic. Nu se refera nici pe departe la imparatul bizantin de la care a imprumutat numele, ci la un pustiulica in pijamale care, ajutat de tutorele sau, Pisiciinele Gavril, si de Fantoma Otilia, se pregateste sa-si ia in stapinire peste citiva ani regatul. Epicul ramificat face imposibila repovestirea (pe care un text atit de elaborat, de altfel, nici n-o merita). Incercam, totusi, un rezumat. Il cunoastem pe printul mostenitor Teodosie intr-un moment de mare primejdie pentru regatul sau, cind pina si putinii sai prieteni, Bufnita Kaliopi si Minotaurul Samoil, se poarta unul fata de celalalt cu o animozitate copilareasca, iar cei mai apropiati de el, Pisiciinele si Fantoma Otilia, au puteri din ce in ce mai limitate. Comploturi se urzesc din toate partile. Somnul Protector Oliviu si monarhul vecin, Otto din Ottoburg, au visuri de marire si vor tronul lui Teodosie. In asemenea imprejurari, printul si tutorele sau prefera exilul. Piciciinele va fi prins si tinut captiv de catre Otto pina cind va evada, asistat de Fantoma Otilia. Somnul Protector si Otto se pregatesc sa cucereasca Bucurestiul, capitala regatului, dar aici vor intilni rezistenta indirjita a tuturor celor din jurul lui Teodosie. Are loc o infruntare pe viata si pe moarte iar finalul nu e chiar cu happy-end. De ce? Din atmosfera primelor pagini ne dam seama ca nu e o "poveste pentru copii" in vechiul inteles al cuvintului. Animozitatea dintre Bufnita Kaliopi si Minotaurul Samoil ascunde, de fapt, o tensiune erotica pe care o vom vedea mai apoi luind o intorsatura furtunoasa. Intilnirea pe care o au, in prima parte a cartii, Pisiciinele si Teodosie cu verosul Somn Protector scoate la iveala intentiile uzurpatoare ale celui din urma. Cind, in visul lui Teodosie, tutorele sau ii va dezvalui o parte dintre dedesubturile conducerii regatului, va pomeni imprudent de o legatura nu doar afectiva dintre el si Fantoma Otilia. Gluma se ingroasa in pasajul banchetului organizat de Pisiciine. Somnul Protector se abtiguieste si lasa sa-i scape cite ceva despre un bordel care se afla, pe vremuri, camuflat in cofetaria "Lamiita" si unde obisnuiau sa se duca el si Pisiciinele in tinerete. Tutorele Plenipotentiar al Principelui Mostenitor nu-l contrazice si intelegem ca aici ne aflam intr-un aparteu al "povestii lui Teodosie". Tot in aceste pagini, sfetnicii Somnului Protector dau o definitie foarte buna a dictatorului (dominat prin natura lui de susceptibilitate): "- O scirba, stimate Pisiciine si Marite Teodosie. - Un satrap. - Un satrap, un satrap, un satrap. - Ne tine flaminzi si ne injoseste. - Ne spioneaza toate miscarile. - E banuitor ca nimeni altul. - Banuitor? Putin spus. Ceva sa nu-i convina, si hirst. - Vrea sa auda numai laude. - Dar sa nu va inchipuiti ca e simplu sa-l lauzi. Daca-l lauzi, devine banuitor. Si atunci hirst" (p. 137). Am fi tentati sa credem ca din acest punct autorul a ales, daca nu sa deturneze complet romanul spre gustul adultilor, macar sa le faca din cind in cind cu ochiul, hitru. Aceasta ambivalenta i-a fost reprosata si de una dintre editurile care i-au refuzat publicarea volumului. Trebuia sa fie ori o carte pentru copii, ori una pentru adulti. Natura destinatarului e cea mai incitanta problema ridicata de aceasta carte. Daca schimbul pe muchie de cutit al planurilor narative si virajele in virf de ac de la ce este la ce ar fi putut sa fie (asa cum face autorul in cazul evadarii Pisiciinelui, cind renunta la conventia literara de pina atunci si da o alta turnura actiunii) pot fi deconstruite de catre un cititor avizat, raspunsul la dilema de mai sus nu-l vom gasi nicaieri formulat in roman. Il putem deduce din toate pasajele care nu se inscriu natural intr-o fictiune pentru "cei mici". Mai intii, gasim - repudiata la subsol - povestea unui capitol abominabil despre varii aparate de tortura, chipurile cenzurat de editor din teama de a nu-i traumatiza pe "micuti". Ce-i drept, dupa ce-l parcurgi pe precedentul, s-ar putea sa te gindesti ca teama e, macar in parte, justificata. Iata cum suna citeva rinduri: "Pe una din laturi, burta aparatului isi vadea intestinele - o gramada de bobine, pompe, rotite si curele, care pareau toate sa conduca transmisia pina la un singur scripete, aflat sus, in virful unui brat care iesea perpendicular din ecervelator si spinzura deasupra unui scaun de dentist. Singura diferenta dintre scaunui ecervalatorului si cel din cabinetele stomatologice erau curelele din piele cu catarame pentru atasat antebratul. [...] De ce-i spune sinusoidal? Pentru ca extrgerea materiei ginditoare se face prin sinusi, lamuri Otto si mai trase de o maneta. Din virful bratului metalic se cobori, pina deasupra scaunului de dentist, ceva care semana cu o para de claxon terminata cu doua ventuze sucite. Pe linga firul de ghidaj al mecanismului, para comunica printr-un furtun translucid cu masina-mama. [...] Cele doua ventuze i se lipira majordomului de nas si pompele se pusera in functiune. [...] Prin furtun incepu sa se deplaseze gilgiind o masa semisolida de culoare roz" (p. 170-171). Fortat de imprejurari, autorul s-a gindit ca, in locul unor asemenea grozavii, sa aseze o istorie moralizatoare cu un gindacel caruia de mic ii e dat sa guste "suferintele vietii". Nu mai e nevoie sa spunem ca, urmind capitolului de mai sus (insa chiar si prin ea insasi), povestea gindacelului contine o doza de cruzime care da fiori in timpul lecturii. Apoi, nici nu are bine timp cititorul sa afle despre inamicitia "seculara" dintre Bufnita Kaliopi si Minotaurul Samoil, ca se si transforma rica, in urma unei intimplari banale, intr-o dragoste cu nabadai. Dupa ce trece, la rindul lui, prin citeva aventuri textuale (deturneaza undeva firul epic pentru a-l aduce in acelasi punct peste citeva pagini, schimba fulgerator planurile si isi tine cu sufletul la gura cititorii), autorul vede ca actiunea se precipita catastrofal pentru personajele pozitive si recurge la un truc - scrisoarea ingrijorata catre "stimatul domn editor". Ii cere acestuia o aminare a datei de predare a manuscrisului pentru ca itele intrigii sint incurcate si finalul se dovedeste dificil. Bineinteles ca autorul va da o continuare capitolelor de pina atunci, dar in afara conventiei basmului, orientind actiunea spre un final plauzibil (in datele fictiunii), fara happy-end. Teodosie il va cunoaste - intr-o scena scoasa, parca, din Vechiul Testament - pe Marele Monstrulet, acum o umbra a dragonului inspaimintator de alta data. Vede si biblioteca Monstruletului, plina de titluri bricolate ludic sau parodic: "- ELEVUL DUMAS DINTR-A SAPTEA; DUMAS TATAL - REGINA MARGOT; RACINE (cunoscut si sub numele de CORNEILLE) - BRITANNICUS; THOMAS A. QUINCEY - CONFESSIO OPII; R. KIPLING - PRIETENII MEI ELEFANTII; ANIMALE LA PINDA de BREBAN; ELOGIUL NEBUNIEI de ERASMUS DIN AMSTERDAM; HYPPPOLITE TAINE - SECRETELE HIPLITILOR; [...] VILLON - POVESTI, POVESTIRI, AMINTIRI; ESOP - ALEXANDRIA; ANDRE GIDE - CALPUZANII; ROLAND BARTHES - MITOLOGII SUBIECTIVE; EDGAR ALLAN PAPU - VOI FI PRECURSORUL LITERATURII FANTASTICE, ANATOLE FRANCE - COMOARA DIN INSULA PINGUINILOR; EMILE ZOLA - JACUZZI; J. LACAN - SCUFITA ROSIE SI ALTE POVESTIRI DESPRE SUBCONSTIENT" (p. 337). Puterile dragonului sint diminuate fiindca in lumea reala el e doar un bibelou "made in China" pe care stapinul sau, autorul cartii, l-a indepartat de linga sine. De aici si decaderea gheridemonului. Teodosie "coboara" in lumea autorului si, ghidat de Marele Monstrulet, incearca sa gaseasca figurina care il reprezinta si sa-i restabileasca locul in cimpul vizual al stapinului sau. Cu acest prilej, inregistreza detaliile camerei in care autorul scrie romanul. Artificiul e asemanator cu cel din Levantul lui Cartarescu. Gaseste statueta chiar cind autorul se pregateste sa intre in camera, o aseaza pe birou, peste foile din manuscris, si este extras in ultimul moment de Monstrulet, acum cu puterile redobindite. In acest timp terestru, indrumat de gheridemon, a deschis fisiere din memoria laptop-ului de pe birou si a citit citeva fragmente "din viitor", despre evadarea Bufnitei Kaliopi si a Minotaurului Samoil si despre semi-esecul invaziei maritime a lui Otto. Spre finalul cartii are loc marea batalie pentru Bucuresti, pronosticata de la inceput. Tabloul vivant al bataliei e demn de Razboi si pace. Toti ai lui Teodosie lupta eroic si, peste ei, insusi Pisiciinele, care moare ca un Cezar, infrint de "monstruoasa coalitie" dintre Somnul Protector si Otto din Ottoburg. Lupta este decisa printr-o alta rasturnare de situatie (interventia, precum a zeilor in Iliada, a Marelei Monstrulet de partea binelui intrupat de Pisiciine), sustinuta, ca peste tot in roman, de enorma capacitate imaginativa a autorului. Totusi, acelasi autor omnipotent nu va face ca moartea sa-i ocoleasca pe cei buni. Sa recapitulam citeva dintre dilemele aparute pe parcursul lecturii. E Teodosie cel Mic o carte pentru copii sau pentru adulti? Daca e pentru copii, de ce apar pasaje infricosatoare, peste limita suportabilitatii lor? Ce e cu pasajele erotice? De ce nu e ascunsa moartea? Un raspuns oferit chiar de Razvan Radulescu intr-un interviu suna, pe scurt, astfel: fiindca ei, copiii, trebuie sa stie cum e viata fara fard. Celalalt raspuns le apartine cititorilor.
|
 arhiva numere trecute |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
